Asia – hasnas.com

June 28, 2012November 7, 2019

The Jantar Mantar of Jaipur

Jaipur, the pink city, was built in the 18th century, as the new capital of Rajasthan. Jaipur panorama here

Its founder, Sawai Jai Singh II, succeeded to the throne of Amber in 1700 at the age of thirteen. Abandoning it as a capital, he founded the city of Jaipur in 1727.

Maharaja Sawai Jai Singh II ca. 1725 Jaipur. British museum

India, in the early decades of the 18th century was a land to turmoil, the Mughal empire was collapsing, its chiefs were busy in internal quarrels, and the Marathas, Portuguese, British, French and Dutch were fighting for the over lordship of India’s trade and political fortunes. In this age arose a brilliant star on India’s political and intellectual horizon – Maharaja Sawai Jai Singh II, Rajput ruler of Amber, founder of Jaipur, a great builder and ruler and an exceptional astronomer.

Building Jaipur from scratch, Jai Singh seized the opportunity to plan the whole town according to the principles of Hindu architectural theory. Jaipur streets were planned to go, according to vedic principles for comfort and prosperity (Shilpa Shastra), East to West and North to South.

The city is divided into seven rectangular areas following the caste system and preordination. In the 7th, central area lies the Palace, which houses the womens chambers and the holiest sanctum.

The pearl, right across from the Royal Palace, on the place where the temples would normally be located: the astronomical observatory, as one of five built in west central India between 1727 and 1734. (Delhi was first, followed by Jaipur one year later, then Mathura-now destroyed, last were Ujjain and Varanasi/Benares).

Sawai Jai Singh II had been commissioned by Emperor Muhammad Shah to make corrections in the astronomical tables and to confirm the data, already available on the planetary positions. He took seven years to finish the task.

The maharajah had sent his envoys thorughout the world to gather astronomical data available in the world. They came back with huge amounts of data: descriptions by Prince Ulugh Beg (1394-1449), who had built the most famous of the time in Samarkand, manuals by La Hire, Tycho Brahe, as well as texts by John Flam Steed, which were all used as source for the construction.

The observatory, in the end, turned out to be more accurate than the tables it was built after and Sawai Jai Singh II published his book of tables to correct the known ones of that time by 1723. He built the first stone observatory in 1724 in Delhi. The Jaipur observatory of Rajasthan was built in 1728.

Early Greek and Persian observatories contained elements that Jai Singh incorporated into his designs, but the instruments of the Jantar Mantar are more complex, or at a much greater scale than any that had come before, and in certain instances, are completely unique in design and function.

Its name, pronounced as ‘Yantra Mantra’, comes from the Sanskrit words yantra for instrument and mantra for formula, meaning, literally, ‘instrument for calculation’.

It’s instruments are large scale in order to obtain more accuracy in astronomical calculations by minimizing potential errors.

The Jaipur observatory consist of 14 major geometric devices for measuring time, predicting eclipses, tracking stars’ location as the earth orbits around the sun, ascertaining the declinations of planets, and determining the celestial altitudes and related ephemerides.

The instruments

The Samrat Yantra/Yantra Raj, the largest instrument, is a sun dial of 27 meter height.

Its shadow tells the time of day with an accuracy of about two seconds and moves visibly at 1 mm per second, or roughly a hand’s width (6 cm) every minute.

The Hindu chhatri (small domed cupola) on top is used as a platform for announcing eclipses and the arrival of monsoons.

It’s outer circle shows divisions for the 24h, of 6 fractions each, whereas the inner circle is divided in 360°, each of 6 subdivisions.

The ramp of the Small Sundial (Laghu Samrat Yantra) points right to the North Pole, so one can read the exact time in Jaipur on its marble divisions on the sides. detailed info here

The Kapali Yantra device consists of a hollowed out hemisphere of marble with markings on its surface ‘Crosswires were stretched between points on their rim. From inside the sphere, an observer could align the position of a star with various markings or a window’s edge. The structure is based on concepts dating to as early as 300 B.C. when the Greco-Babylonian astronomer Berosus is said to have made a hemispherical sundial. more here.

Hemispherical dials also appear in European Church architecture during the Middle Ages, and at the observatory in Nanking, China in the late 13th-century.‘ But it is smaller and less practical than the Jai Prakash described below, as it is unique, not coupled and you cannot walk through it.

Jai Prakash Yantra or Mirror of Heavens

may well be Jai Singh’s most elaborate and complex instrument and its invention is atributed to the maharajah himself.

‘Two walkable complementary marble hemispheres set in the ground about 5 metres in diameter – in itself a master piece – where above a cross with a metal ring is applied. The inside surface is covered with coordinate lines. During the day the shadow of the metal ring allows to read the exact position of the sun on the coordinate lines, and of course the time. During the night a simple tube was used as a sighting device for observation.’

Narivalaya Yantra is another sundial for measuring the local solar time at the latitude of Jaipur. There are actually two paired instruments, one for use in winter (when the sun is in the southern hemisphere) and the other for use in summer, when the sun is in the northern hemisphere. Its faces are parallel to the equator, inclined 27°, which coincides with Jaipur’s latitude.

The gnomon/ iron rod being perpendicular on each of these masonry dials, is therefore parallel to the Earth’s axis, pointing to the south pole (for the winter instrument) or the north pole (for the summer instrument). Local solar time is read off from the angular position of the gnomon’s shadow on the dial.

Other instruments include the Ram Yantra whose primary function is to measure the altitude and azimuth of celestial objects, including the sun, (according to the height of the shadow, cast by the gnomon). In the Islamic and Hindu schools of astronomy there were no insturments like the Ram Yantra prior to Jai Singh’s creations. Height and radius of this instrument are the same.

As the sun rises and falls in the heavens, the shadow falls and rises correspondingly as it moves around the instrument. The sun is highest in the sky when the shadow is lowest on the scale. Wedges are cut out of the instrument to enable observers to move freely inside.

The Rashivalaya Yantras – the Zodiac

The Rashivalaya instruments were mentioned earlier as examples of sundials. However their orientation is unusual, since they do not point due north. This is a clue to their purpose, which is to calculate sidereal, rather than solar, time. The advantage of using sidereal coordinates is that they depend only on the annual orbit of the earth around the sun, not on the earth’s daily rotation.

Sidereal time is measured relative to the ecliptic, the path of earth’s orbit across the heavens. The ecliptic is divided into 12 parts for convenience, each part named after a constellation that is located there. The 12 constellations are called the “Zodiac”. (See Basic Celestial Phenomena for more information about this.)

In the Rashivalaya Yantras, each of the 12 instruments is associated with one of the 12 signs of the zodiac.

April 29, 2009November 7, 2019

Gunkanjima, insula-nava-de-razboi -4- Declin si ruina 1964-1974/azi

Banda transportoare © Jürgen Specht

1964 – 1974 Declin

1964 In urma unei explozii de gaz, galeriile sunt inundate si exploatarea miniera se intrerupe pentru un an.
Numarul locuitorilor scade de la 4’900 la 3’400.
1965 Din cauza dezvoltarii exploatarii miniere de carbune din Mitsuse, insula incepe sa piarda importanta.
1969 Mitsubishi Mining Company se desprinde – impreuna cu sectia de carbune – de concernul-mama.
Intreprinderea Mitsubishi Takashima Colliery isi incepe activitatea.
1974 La 15. ianuarie se inchide mina. Populatia paraseste insula cu mare rapiditate, de pe 20. aprilie aceasta ramanand nelocuita.

Dupa 1965, guvernul japonez a decis optimizarea consumului resurselor de energie. Astfel s-a incurajat trecerea de la carbune la petrol, conducerea reducand progresiv exploatarea pe Gunkanjima.

In ianuarie 1974 exploatarea a fost inchisa, toti angajatii devenind pe loc someri. Celor concediati li s-au oferit doar putine locuri de munca in alta parte, distributia avand loc in ordinea cererilor. Locuitorii au parasit insula repede, raspandindu-se prin toata tara in cautare de munca.

“Material Office”, in fata intrarea intr-una din galerii © Hamutaro

1974 – azi. Ruina

Deteriorarea constructiilor a avut loc din mai multe motive, o parte din acestea fiind deja pomenite anterior. (Intemperii, aer marin umed/sarat, hidroizolare insuficienta, lipsa experientei in constructia cu beton armat)

Un alt motiv important ar fi tasarea diferita a terenului insulei, aceasta fiind de doua feluri:

Galeriile minei mergeau pana la 1’100 de metri adancime, intinzandu-se pe o suprafata de mai multi metri patrati sub mare. O galerie abandonata se prabusea aproximativ in zece ani. Aceasta schimbare nu se reflecta imediat la suprafata, dar cu timpul straturile terestre se tasau, in constructii aparand fisuri insemnate.

Pe de alta parte, pamantul scos din mina cu care s-a realizat marirea insulei, numit “zuri”, continea mult praf de carbune, fiind astfel supus eroziunii marine.

Un alt motiv pentru ruinarea edificiilor a fost de natura structurala. Primele studii pentru constructiile din beton armat fusesera facute in America si Europa. Calculele corespundeau unor zone lipsite de cutremure. Japonia fiind o zona seismica, legaturile dintre elementele orizontale si verticale ale constructiilor erau insuficient dimensionate. Cu timpul, multe grinzi s-au smuls din punctele de reazem in urma actiunii fortelor orizontale, pentru care nu erau dimensionate.

Aceeasi constructie cativa ani mai tarziu © Jürgen Specht, www.juergenspecht.com

In toata Japonia au fost folosite la inceput in constructii nisip si apa din mare – mai ales in insule, unde apa dulce era greu de obtinut – ceea ce a dus la corodarea rapida a armaturilor structurilor. Astazi, in urma unor experiente dezastuoase, concentratia maxima de sare permisa in amestecul betonului a fost stabilita prin lege la maximum 0.04%.

Grosimea stratului de ciment care acopera armatura masura pe alocuri <1cm, pe vremea constructiei cladirilor neexistand inca norme. Apa sarata a ajuns repede la armaturi, corodandu-le. Astfel structura nu a mai putut prelua forte de intindere, functionand ca un zid obisnuit, ce preia doar compresiune.

Din cauza concentratiei ridicate de sare a aerului nu puteau fi folosite elemente metalice la exterior, fiind utilizat lemn in loc de fier. Partile expuse ale edificiilor trebuiau curatate regulat cu apa dulce. Cu aceasta activitate de intretinere se ocupau lunar elevii liceului de pe insula.

Deteriorarea avanseaza © HamutaroInsuficienta intretinere a hidroizolatiilor a determinat putrezirea grinzilor si prabusirea acoperisurilor pe structura de lemn, material care rezistase foarte bine in timp, pe perioada pe care insula era locuita.

Gunkanjima era initial o stanca in mare, in intregime lipsita de vegetatie. Pe de o parte, locuitorii facusera mari eforturi pentru a amenaja gradini pe acoperisuri. Dupa abandonarea insulei, vegetatia a preluat insula in puterea ei, invadand constructiile si grabind deteriorarea lor. Elementele de lemn sunt usor de reperat, fiind acoperite de un covor verde.

Hotel construit in 1954 © blog.furibond.com

Pe de alta parte, noul teren obtinut prin adaugarea de material minier tasat, trebuia mereu acoperit cu un strat de ciment, pentru ca vegetatia care ar fi aparut la suprafata sa nu ruineze galeriile miniere cu radacinile ei.

In spatele zidului de protectie, cladirea nr. 48(1961, in fata) si 51(1955) © Jürgen Specht

Efectele taifunelor au accelerat deteriorarea. De la bun inceput populatia a avut mereu de luptat cu cantitatile enorme de apa ridicate de taifune, care smulgeau stalpi din exploatarea miniera si blocuri de marimea unui om din zidul imprejmuitor inalt de 12m al insulei, pentru a le azvarli apoi asupra cladirilor de pe marginea insulei. Multe fotografii si texte ale vremii atesta distrugerile provocate de taifune, odata rezultand chiar distrugerea completa a unei cladiri de 3 etaje pe structura de beton armat.

In mod indirect, taifunele contribuiau la deteriorarea constructiilor smulgand elemente din lemn, acoperisuri si burlane. Odata distrus sistemul de hidroizolatie al unei cladiri, deteriorarea acesteia se accelera insemnat.

Cancelaria profesorilor © Hamutaro

Survolarea insulei in elicopter, film aici – Atentie, sonor puternic!

Pentru referente si linkuri vezi partea 1.

Cum se ajunge pe insula? Informatii in ACEST articol. (Engleza)

April 28, 2009November 7, 2019

Gunkanjima, insula-nava-de-razboi -3- Perioada de inflorire 1946-1963

1946-1963 Prosperitate dupa razboi

1946 Se organizeaza sindicatul Hashima, cu regulament special pentru muncitorii din mina de carbuni
1947 Este introdus un sistem de decernare al locuintelor pe punctaj.
Are loc instalarea telefonului public
1948 Populatia creste brusc la 4’526 locuitori
1949 Se deschide gradinita Hashima, initial in incaperile templului Senpukuji
Filmul Midorinaki-Shima (O insula fara verde) trateaza Hashima
1950 (Izbucneste razboiul coreean)
1954 Prima construire a cheiului Dolphin Pier. Incepe constructia apeductului submarin
1956 Cheiul de sud, cheiul Dolphin Pier si piscina sunt demolate intr-un un taifun

Piscina cu apa de mare in partea de sud a insulei © televiziunea japoneza

1957 Se incheie constructia apeductului submarin1958 A doua construire a cheiului Dolphin Pier (smuls de valuri in anul urmator)
Pentru prima oara in Japonia sunt utilizate aici pe scara larga fierbatoare electrice de orez, frigidere si televizoare
1959 Populatia atinge maximul in acest an, inregistrandu-se 5’230 locuitori
1962 A treia construire a cheiului Dolphin Pier (existent astazi). Intre Nagasaki si Hashima se creeaza o linie navala cu traseu regulat
1963 Campanie de plantare a pomilor (una din primele din Japonia)

Scoala, in spate cladirea nr. 65 © Jürgen Specht

Scoala vazuta de jos © Hamutaro

In 1974 mina a fost inchisa si populatia a parasit insula in interval de 3 luni, pentru a se distribui in cautarea locurilor de munca prin toata Japonia. Zece ani mai tarziu multi dintre fostii locuitori au fost supusi unui sondaj de opinie: daca se simt mai bine in noile locatii. Uluitor, majoritatea preferau viata de pe insula Gunkanjima, in pofida faptului ca acolo fusese inregistrata o densitate de 1’400 locuitori/ha, fiecarui locuitor revenindu-i deci 1.5 m2. In plus, conditiile naturale de viata de pe o insula in largul marii erau desigur neprielnice: taifune, valuri inalte, lipsa de apa si de hrana adesea, completate cu o iluminare naturala proasta a locuintelor, cauzate de construirea foarte apropiata a cladirilor inalte.

O strada © Jürgen Specht, www.juergenspecht.com

Dupa razboi insa, populatia de aici s-a bucurat si de unele avantaje clare in comparatie cu restul populatiei continentale, care suferea des de foame dupa razboi. Salariile erau comparativ, mari, fiind platite de concernul Mitsubishi, una din cele mai mari intreprinderi ale tarii. Din cauza suprafetei extrem de reduse si a conditiilor aprige de trai (munca in mina si locuirea pe o insula in mijlocul marii) aicii existau reguli nescrise foarte precise care inlesneau viata in comun, intarind in acelasi timp sentimentul puternic al apartenentei la o comunitate. Cand taifunul lovea pe coasta de vest, traficul bacului era adesea intrerupt si populatia risca inanitia.

Multi japonezi intorsi de pe frontul manciurian (razboiul din Manciuria a avut loc intre 1938-1939) se repatriasera aici.

Apa era resursa cea mai importanta a insulei, lucratorii din mina de carbune facand eforturi disperate de a avea mereu apa pentru spalat. Odata cu construirea apeductului submarin in 1937, populatia a simtit o mare usurare.

Curte interioara, cladirea nr. 65 © Jürgen Specht
Cladirea nr. 65, cu suprafata cea mai intinsa de pe insula, a fost construita pe o trama structurala de 6.5m x 6m, avand o inaltime de 10 etaje. Coridoarele au fost reconstruite de mai multe ori.Este singura cladire de locuit de pe insula la care apartamentele nu reprezinta unitati structurale: aici fiecarei unitati a structurii ii sunt integrate cate doua apartamente. Adancimea mica ale spatiilor – construite cu tavane joase – contribuiau la buna iluminare naturala, acest lucru fiind privit atunci ca design revolutionar.

Tigrul din sala de sport © Hamutaro

Imagini din perioada prospera a insulei nu sunt usor de gasit pe internet. Intr-un film din 2002 – vezi link mai jos – Dotoku, un fost locuitor, face un tur al insulei, povestind cum arata viata in perioada de inflorire a acesteia. Imaginile sunt alternante cu unele din timpurile fericite, cand viata forfotea pe cararile batute de locuitori in drumurile lor zilnice, la serbari – si pe timp de ploaie. Vizionarea recomandabila!

Referente si linkuri vezi partea 1.

April 28, 2009November 7, 2019

Gunkanjima, insula-nava-de-razboi -2- Vremea razboiului 1939-1945

Vedere nord-est © Hamutaro

1939-1945. Exploatare masiva, al Doilea Razboi Mondial

1939 Imigrare in masa a muncitorilor coreeni
Control guvernamental strict al resurselor de energie, mai ales carbune si petrol
(Izbucneste cel de al Doilea Razboi Mondial)
1941 Se inregistreaza cea mai mare cifra de productie, 411’100 tone de carbune in acest an
(Izbucneste Razboiul din Pacific)
1942 Un incendiu izbucneste in cea de-a doua mina
1943 Este desfiintata legea care limita orele de munca in subteran, orarul de lucru prelungindu-se la 12 ~ 15 ore pe zi
Intamplator este sectionat cablul elevatorului de la una din intrarile minei

PERSONALUL INSULEI ESTE INLOCUIT IN MARE MASURA CU PRIZONIERI CHINEZI SUPUSI LA MUNCA SILNICA. MULTI DINTRE ACESTIA PIER DIN CAUZA CONDITIILOR INUMANE DE MUNCA. CADAVRELE LOR SUNT ARUNCATE IN GALERII PARASITE SAU IN MARE. IN TOTAL ISI PIERD VIATA IN EXPLOATAREA MINIERA PE INSULA 1’300 DE PERSOANE.

1944 Constructia cladirii nr. 65 incepe
1945 US Air Force bombardeaza hidrocentrala de pe Takashima. Ca urmare, alimentarea cu curent a insulei este intrerupta. Complexul minier se inunda.
Asupra orasului Nagasaki este lansata bomba atomica
(Ia sfarsit cel de-al doilea razboi mondial)

Cea mai mare parte a populatiei de pe insula este inlocuita cu prizonieri chinezi. Santierele continua, insa in lipsa mesterilor sunt ridicate cladiri de calitate inferioara, care s-au deteriorat ulterior cel mai rapid. Lipsa de experienta a constructorilor i-a facut sa foloseasca apa si nisip din mare pentru betonul armat, armaturile corodand astfel rapid. Netinandu-se cont de rosturile de dilatatie la construirea elementelor in consola, aceste elemente s-au deteriorat primele si, in majoritatea cazurilor, s-au prabusit.

Pentru referente si linkuri vezi partea 1.

April 27, 2009November 7, 2019

Gunkanjima, insula-nava-de-razboi, -1- 1887-1974

Coasta cea mai vestica a Japoniei, in Marea Chinei, la 18 km SV de portul Nagasaki

Vedere dinspre mare © Jürgen Specht

In fata portului Nagasaki se inalta din mare o insula, ce purta initial numele de Hashima – insula de frontiera.

Pentru o suta de ani insula a fost intensiv exploatatata.

Aici s-a construit unul din primele blocuri de locuinte pe structura de beton armat din lume. Aici oamenii au trait bine, inainte de a fi inlocuiti in timpul razboiului cu ocnasi chinezi. Dupa razboi insula a mai avut o perioda de veritabila inflorire. In 1959 s-a inregistrat aici cea mai mare densitate a populatiei la nivel mondial, cinsprezece ani mai tarziu locuitorii isi parasira insula brusc.

Pentru majoritatea celor care au aflat de aceasta insula, ea reprezinta un simbol rusinos al exploatarii nemiloase a naturii, dar fostii locuitori vorbesc cu dor de viata buna pe care o duceau aici, desi la prima vedere pare greu de inteles ce ii trage inapoi spre un loc atat de inghesuit. Exista chiar o initiativa ca insula sa fie integrata in lista monumentelor protejate UNESCO .

Istoria si conditiile naturale ale insulei oglindesc in multe privinte cei o suta de ani din istoria intregului arhipelag japonez.

Vedere de la sudest © Jürgen Specht

Intre 1890 si 1974 intreprinderea Mitsubishi, care a jucat un rol important in industrializarea Japoniei in prima jumatate a secolului 20, a exploatat in minele submarine de la Hashima un carbune de foarte buna calitate, pentru utilizarea in industria siderurgica.

La inceput insula era o stanca mica, iesind din apa. In etape succesive a fost extinsa cu doua treimi din suprafata initiala, prin adaugarea de pamant tasat rezultat din exploatarea miniera. Astazi insula masoara 480m x 160m, adica 6,5 ha. – o suprafata echivalenta cu aproximativ patru terenuri de fotbal – si se inalta 48m deasupra apei.

Cu fiecare dezvoltare a suprafetei insulei s-au construit locuinte noi. Primul bloc de locuinte pe structura de beton armat a fost ridicat in 1905. Chiar si in vremea celui de-al doilea razboi mondial au fost continuate lucrarile. Multa vreme Gunkanjima a reprezentat cel mai mare complex de constructii din Japonia.

Locuitorii insulei formau o comunitate de sine statatoare sub controlul unei singur concern. Aici nu a existat nicodata un plan urbanistic de sistematizare – amplasarea edificiilor reprezinta un model anonim de dispunere, care corespundea nevoilor, dar si spiritului unit al comunitatii.

Insula este o unitate urbana completa, in care apar toate tipurile de cladiri si servicii necesare vietii umane, concentrate intr-un complex pe mai multe etaje.

In patru articole vor fi prezentate diferitele fazele ale evolutiei insulei de la descoperirea ei pana la stadiul actual de ruina.

Relicvar construit in 1927

Inainte de industrializare

1810 Pe insula este descoperit carbune la suprafata.
1870 Deschiderea exploatarii miniere la zi.
1882 Insula se afla in posesia lui M. Nabeshima, un important conducator al Clanului Nabeshima.
1887 Se construieste prima galerie a minei (Leafa zilierilor 0,25 ~ 0,50 Yen)
1890 Firma Mitsubishi cumpara intreaga insula.
1891 Din apa de mare este distilata apa potabila, transportata apoi din usa in usa. Ca produs secundar rezulta sare.
1893 Scoala primara isi deschide portile.
1894 (Izbucneste raboiul sino-japonez)
1897 Prima extindere terestra a insulei
1904 (Izbucneste raboiul ruso-japonez)
1905 Un taifun produce distrugeri insemnate in partea de sud si vest a insulei

Vedere de la NV, de la stanga: sus relicvarul (1936), coltul Nikkyu-Flats (1918), Cladirile 51 (1955) si 48 (1961) © Hamutaro

Majoritatea apartamentelor erau – dupa traditia japoneza – garsoniere. Spatiul destinat folosirii in comun reprezenta in toate perioadele 30-36% din spatiul total construit.

In zilele noastre spatiul semi-privat fara functie precis definita este greu de justificat beneficiarului, in general proportia pastrandu-se intre 7 – 15%.

Locuintele tind astazi catre suprafete din ce in ce mai mari, cu spatii clar definite functional. Spatiul in comun este redus progresiv, aceasta micsorand insa flexibilitatea intrebuintarii spatiilor.

In general, cu cat o constructie este mai putin inalta, cu atat are mai putine suprafete destinate folosirii in comun, avand astfel un aer mai exclusiv. Prin contrariu se aisgura insa un spirit comunitar puternic.

Avand in vedere spatiul foarte restrans al insulei, pentru spatiul public au fost cautate solutii care sa compenseze pe cat posibil suprafetele extrem de reduse ale locuintelor.

Hol intern © Hamutaro

Diferitele perioade de constructie pot fi identificate dupa modul construirii consolelor si dupa modul de hidroizolare si directionare a apei meteorice.

Astfel, evolutia partiurilor blocurilor de apartamente se reflecta in modul de acces si circulatie:

Culoaruri deschise integrate structurii de rezistenta – Cladirea nr. 30 din 1916, Nikkyu-Flats (nr. 14-19) din 1918
Culoaruri deschise in consola – acest tip apare din 1939 – nr. 56, 57
Circulatie verticala interna – abia dupa 1945 – nr. 65
Constructii cu circulatie verticala la ambele capete (tip “baterie”) – din acestea exista doar 2, ele sunt de regula joase, in acest caz P+3 – nr. 2 (1950) si 25 (1954)

Industrializarea, primul razboi mondial

1906 Se ilumineaza electric insula (la numai un an de la introducerea in Japonia a curentului electric)
1907 intre Hajima si Takashima se instaleaza cabluri submarine
A cincea extindere terestra a insulei are loc
1910 (Japonia anexeaza Coreea)
1914 (Izbucneste primul razboi mondial)
1916 Constructia cladirii Nr. 30 (primul bloc inalt de locuinte pe structura de beton armat din Japonia, P+7)
1918 Se construiesc blocurile de locuinte Nikkyu, Nr. 16 ~ 20 (structura de beton armat, P+9)
Gunkanjima este alimentata cu curent electric de hidrocentrala de pe insula Takashima
(Se sfarseste primul razboi mondial)

1921 “Nagasaki Daily News” numeste insula pentru intaia oara “Gunkan-jima”, insula-nava-de-razboi, pentru ca, vazuta dinspre mare, silueta ei aminteste de vasul “Tosa”
1922 Se construieste un debarcader dotat cu macara
1923 (Cutremurul catastrofal de la Kanto)
1925 Partea de sud a insulei este puternic avariata de un taifun
1927 Constructia cinematografului Showa-kan (Cladirea Nr. 50)
1930 Un taifun distruge partea de vest a insulei
1931 Yugao-Maru, primul vapor de otel din Japonia, este folosit pentru a face legatura cu insula
A sasea extindere terestra a insulei are loc
1932 Nava Mishima-Maru face legatura intre insula si port
Banda rulanta inlocuieste transportul cu cai
1933 Femeilor li se interzice munca in galeriile minei
1935 Gunkanjima si Takashima opresc productia de sare
1937 Intreprinderea Mitsubishi deschide un loc de joaca pe acoperisul cladirii nr. 20
1938 Se construieste un telegraf submarin

Balustradele si parapetii sunt din lemn. Metalul rugineste la expunerea cu aerul salin repede. Foto din anii 80 © www.archibase.net

Cladirea nr. 30, 1916

Cea mai veche cladire de locuit care s-a pastrat pe insula, P+7, cu subsol partial.

Renovata in doua randuri: in 1928 s-au introdus tiranti metalici, pentru a intari legaturile dintre grinzi si fatade, in plus s-a aplicat mortar hidrofug.

In 1945 s-au inlocuit armaturile invechite din subsolul cladirii pana la etajul 4 cu armaturi noi de otel, cu sectiune rotunda. De aceea etajele superioare (5-7) arata astazi degradari mult mai avansate decat restul cladirii.

In plus, in amestecul cimentului fusese folosit – din lipsa de experienta – nisip marin, ceea ce a accelerat sensibil deteriorarea structurii de rezistenta.

Nikkyu Flats, 1918

Deja pomenite anterior, cladirile Nikkyu sunt legate la capatul dinspre mare printr-un coridor lung deschis, ce are rolul de a amortiza impactul intemperiilor, valurilor si furtunilor.
Cladirile aflate in fata lor, nr. 48 si 51, au fost construite ulterior, in anii 50-60.

Locatarii dadeau acestor holuri deschise multe alte functiuni:

loc de intalnire pentru femeile care se duceau sa ia apa
loc de odihna in dupa-amiezele zilelor din anotimpul cald, cand apartamentele se supraincalzeau
loc de joaca pentru copii, care invatau astfel “din mers” regulile de comportament in societatea adultilor
“spalatorie/uscatorie” in peroiada ploioasa
spatiu pentru bricolaj si reparatii domestice
locuri de intrunire, asemanator cu mici parcuri-buzunar in orasele mari
spatiu de informare a opiniei publice

Spre deosebire de apartamentele europene, cele japoneze sunt mereu precedate de un spatiu destinat descaltarii pantofilor. Adesea aflat sub o consola, acest spatiu poate prelua o multitudine de alte functiuni (de exemplu, mic magazin). Astazi acest spatiu este astazi rationalizat in favoarea unor spatii clar definite, cu urmarea disparitiei treptate a spiritului comunitar.

Toate aceste moduri hibride de utilizare a spatiilor comune transformau apartamentele in unitati mult mai deschise si flexibile, decat ne sunt cunoscute astazi in marile orase. Limitele spatiului privat nu se infatisau clar, unele activitati considerate astazi “intime” avand loc in spatiul semi-public.

In functie de structura familiala, ele puteau fi adaptate sa functioneze ca dormitoare aditionale, spatii de depozitare, livinguri.

Pe Gunkanjima nu au existat niciodata prescriptii despre caile de acces, acestea fiind croite si adaptate in concordanta cu nevoile locuitorilor. Intre cladiri existau pasarele si pasaje care faceau posibil accesul la toate structurile insulei, inclusiv templul – fara sa fie necesara coborarea la sol. Ca in Babilon.

Insula apartinand in intregime unei singure intreprinderi, procedeele administrative privind reparatii si modificari aduse cladirii erau simple si eficiente.
“Este cazul majoritatii complexelor de locuinte din tot tesutul urban japonez, care sunt in proprietatea marilor firme/guvernului, etc.; toti angajatii stau in acelasi complex, ceea ce faciliteaza treaba si pentru firma, la partea de practicalitati, reparatii, etc., in plus sporeste sentimentul de “comunitate” si firma ca mare familie, pentru ca oamenii acestia sunt mereu impreuna; ei mai sunt impreuna si in alte profesii, cum ar fi judecatorii, unde au un sistem destul de militarizat pe model US, stau in locuinte furnizate de guvern, doar ei intre ei, se muta la 4 ani dar tot ei intre ei, etc. Oamenii aia au nostalgii si nu li se pare ca stateau unii peste altii pe insula fiindca asa ar sta si de fapt stau si la Tokyo si oriunde altundeva.
Spatiile pentru pantofi inca exista si regulile legate de descaltat nu s-au schimbat cu absolut nimic, nu e ca in Romania unde inainte de Revolutie toata lumea te punea sa te descalti iar acu intri incaltat pana in dormitor.
Toate astea mi se par importante fiindca altfel insula pare un caz exceptional cand de fapt nu e…” Raluca Nagy, Tokio

Insasi topografia insulei – povarnis accentuat – deosebea apartamentele unele de altele. Fiecare spatiu avea o perspectiva caracteristica, aceasta dand apartamentelor un aer individual, chiar daca toate aveau partiuri aproape identice.

Vedere de ansamblu

Film impresionant al regizorului Nordanstad: un locuitor al insulei se intoarce in vizita si povesteste viata de atunci pe locurile regasite

Vedere aeriana aici

MakingPlaces, un proiect de reconstructie virtuala

Proiectul Gunkanjima Odyssey, aici Galeria

O serie de fotografii din unghiuri inedite a lui Hamutaro aici

March 26, 2009November 7, 2019

Casele siberiene din lemn – ruinarea muta

Ciuhloma, la 550 km NE de Moscova, Rusia

Doua traditii sunt caracteristice nordului Rusiei din rastimpuri vechi:

Din cauza conditiilor aprige de viata, oamenii sunt nevoiti sa se ajute reciproc. Astfel s-a dezvoltat aici o societate cu mentalitate foarte saritoare si ospitaliera.

Din cauza acelorasi conditii dure de viata exista vechea traditie a colonizarii regiunii cu exilati pe motive politice. Acestia au avut o influenta puternica asupra dezvoltarii regiunii.

Irkutk a luat naştere din fortul cazac „Ostrog”, întemeiat pe malul râului Angara în secolul 17. Dupa construirea unui drum de legatura cu Moscova in cea de-a doua jumatate a sec. 18, orasul s-a dezvoltat intr-un centru important pe drumul intre Siberia, China si Moscova, pentru comertul cu blanuri, diamante, aur, matase, ceai si lemn. Avantul economic a fost urmat cel stiintific si cultural. De aici porneste in 1728 Bering in prima sa expeditie.

In Decembrie 1825 un grup numeros de nobili s-au rasculat impotriva Tarului Nicolae I. Revolta a fost innabusita si asa-numitii decembristi trimisi in exil in Siberia, multi dintre ei stabilindu-se cu familiile lor in Irkutsk. Decembristii au exercitat o influenta imensa asupra evolutiei culturale a orasului si imaginea lor este si astazi foarte prezenta in memoria comunitatii.

Wikipedia

“Cu certitudine se poate afirma”, scrie decembristul Nikolai Bassargin, “ca sederea noastra indelungata in cele mai diferite parti ale Siberiei a contribuit pozitiv la evolutia spirituala a locuitorilor si relatiile sociale au fost imbogatite cu cateva ganduri noi si valoroase.

Daca socotim si influenta pe care au avut-o descoperirea campurilor aurifere si succesele industriale si comerciale in a atrage o seama de oameni harnici si destepti sa vina in Siberia, nu este de mirare ca s-au schimbat atatea lucruri in bine in aceasta tara in ultimii douazeci de ani”©

In vremea comunista a fost incurajata industrializarea; in cadrul valorificarii planificate a zonei Angara-Ienisei au fost construite in anii 1950 un lac de acumulare si o hidrocentrala. Astazi orasul este centrul administrativ al regiunii, a pierdut insa mult din importanta culturala si stiintifica. Casele vechi de lemn se zaresc printre blocuri sau decad tacute in padurile din jur.

EnglishRussia, blogul de la care a pornit totul

Excursia fotografica in padurea de la Ciuhlome aici

Imagine din satelit a orasului Irkutsk aici

Revolta decembristilor

mai multe case din lemn aici

Douasprezece scaune, Ilf si Petrov – cea mai nostima carte ruseasca 1928

Workcamp August 2009, 30km de Irkutsk (germ.)