O constructie dementa intr-un oras scapat din frau

 

Dorobanti Tower, Render © Zaha Hadid Architects

Nu ne ajungea Casa Poporului cu suprafata ei record, acum ne trebuie si o capodopera dominanta in plan vertical… Intr-un oras scuturat de cutremure, in care vara temperatura ajunge la 60°C pe asfalt si betoane, maxima inregistrandu-se in centru abia la sapte seara, din cauza functiei de acumulatori de caldura a blocurilor, intr-un oras in care terenul de constructie este nisipos – s-ar construi un turn de sticla de 200m inaltime, ale carui ferestre vor fi mereu obturate de storuri trase si a carui climatizare ar necesita anual volumul de energie produs de o intreaga centrala nucleara! Ce sa mai vorbim despre acces: probabil primele 20 de etaje sunt destinate parcarii. Ori este cumva planuita o linie de metrou directa intre aeroportul international aflat la numai 6km (sic!) si obiectivul cel nou? Numai pentru materialele necesare santierului si construirea fundatiilor ar trebui nivelata in zona o suprafata de 3 ori cat cea a turnului. Ori vor fi aduse cu elicopterul direct elemente prefabricate?

In descrierea biroului realizator, proiectul este laudat cu adjectivul “timeless”. Niciodata cultul arhitectului-star nu a fost mai puternic decat astazi, niciodata indiferenta acestuia fata de functionalitate si sit nu a fost mai mare. Inainte era nevoie de un conducator totalitar pentru construirea unor monumente pompoase, acum ajunge un arhitect renumit…

Ce bine ca ne preocupa construirea unui centru urbanistic modern in inima unui oras haotic, in care circulatia a ingenuncheat de mult, in care in fiecare zi case vechi demne de titlul de “patrimoniu”, ce reusisera sa scape furiei demolarilor comuniste si carora orice neamt le-ar pune sub protectie pana si gaura cheii – sunt demolate ca sa faca loc unor mari structuri intamplatoare, care nu reusesc nici macar sa imite cu succes alte blocuri “moderne” din restul lumii. In felul acesta ne-am apropia ca imagine tocmai de Moscova, orasul in care fabuloasele monumente noi trezesc in loc de admiratia Vestului tocmai repulsia acestuia, prin contrastul extrordinar intre costurile noilor cladiri prestigioase si mizeria locuitorilor. In situatia in care tara noastra, cu probleme serioase de infrastructura, este incapabila sa asigure majoritatii cetatenilor ei o existenta deasupra nivelului de saracie, construirea unui asemenea monument ar ilustra tot ce este mai rau in capitalism.

Monumentele reprezentative celebre se deosebesc de experimentele de gust indoielnic prin autenticitatea lor. Desigur Turnul Eiffel din Paris sau World Trade Center-ul din New York au fost la vremea lor considerate foarte avantgardistice, dar ele isi implineau menirea: erau construite in momente de succes economic si functionau ca simbol – unul, al maiestriei tehnice iar celalalt, al puterii comerciale. Erau credibile, de aceea si-au pastrat in timp functia emblematica.

Stiinta si puterea obliga. Sa nu ne batem joc de aceasta obligatie, altfel riscam sa ajungem ca bancherii.

Mai jos extras din textul de pe pagina biroului “Zaha Hadid Architects”, din care provin si randarile:

“an iconic presence in the heart of Bucharest. (…) The purity of its form – a chamfered diamond- like structure – will be a timeless, elegant landmark in the centre of Bucharest. Zaha Hadid Architect’s design concept (…) naturally expresses the changing programme of hotel, amenities, and residential apartments. The site is located in the centre of Bucharest, to the west of Piaza Romana, and approximately 6km south of the international airport. The brief called for a 100,000 square metre mixed-use development at the junction of Calea Dorobanti and St. Mihail Eminescu. The project comprises 34,000 square metres of a 5-star hotel (including restaurants and a convention centre) and 35,000 square metres of luxury apartments.(…) This public area will be unlike anything else in Bucharest, representing a major attraction within the dense urban character of the City, offering an important new meeting space and urban plaza.”


Dorobanti Tower, Render © Zaha Hadid Architects

aici gasesti HARTA sitului pe google-maps

aici gasesti PROIECTUL pe pagina Zaha Hadid Architects

prof. Andrei Pippidi comenteaza proiectul aici

Casa de pe soseaua Kiseleff, 1900-1994

 

Intotdeauna m-a fascinat aceasta casa, care decade acum cate un pic pe zi ce trece.
Parca au parasit-o cele din urma spirite bune.
S-au dus, casa a ramas la indemana unor paznici care o dezghioaca pe dinauntru, incercand sa lase fatada in picioare pana in ultimul moment, ca sa nu vada nimeni ce se petrece intre zidurile inca semete. Mobila zace faramata in camere in molozul tavanelor cazute – sau scoasa gramada afara, grinzile au fost smulse din pereti odata cu planseele, de se vede in sus cerul prin trei etaje..In spate scara mare a cazut si ea, copaci tineri cresc acolo unde se tineau petreceri inainte si ploaia bate dinauntru in ferestre si pe peretii firidelor.

Pentru noi a inceput un an nou. Ma intreb cati ani va fi vazut incepand aceasta casa, cu musafiri petrecand la mese imbelsugate, ciocnind paharele si urandu-si unii altora un an care sa le aduca tot ce le-a lipsit in ceilalti ani. Cate coafuri elegante, rochii din matasuri rafinate au foit oare pe aici, cate conversatii inteligente si rasete sincere or fi rasunat intre peretii de pe care se coscoveste acum ultimul rest de culoare. Ani mai buni.. Si ani mai rai, oamenii care locuiau acolo poate s-au temut de vremurile ce au urmat. Au fost razboaie, au fost schimbari.

Nu stiu istoria casei, as fi vrut sa aflu mai multe despre ea. As vrea sa vad fotografii din vremuri mai bune, in care casa era locuita de oameni care o locuiau cum se cuvine. Imi doresc ca spiritele bune sa se intoarca si sa trazneasca „proprietarii“ si „paznicii“ cu perceptia brusca a frumusetii casei de care si-au batut joc atata timp. Imi doresc sa supravietuiasca si alte case mai mari si mai mici din Bucuresti, sa ajunga sa retraiasca tihna vremurilor in care au inflorit si sa adaposteasca din nou oameni care stiu sa le pretuiasca.

aici casa vazuta din satelit

Articol in Dilema Veche, nr.261 2009-02-18 | Andrei PIPPIDI | SOS Bucureşti | Fotografii furate de la inamic