Aceasta expozitie a avut loc in Zürich in perioada 26.02.-26.03.2010 si a beneficiat de un mare succes: multi romani au venit sa-si aminteasca cu drag – si multi straini au vizitat-o, curiosi sa afle cate ceva despre Europa de est. FOTOGRAFII DIN EXPOZITIE AICI
La cerere as prezenta expozitia din nou cu drag si in alta parte. Pentru mai multe detalii si intrebari sunt disponibila pe adresa de mail.
Invitatia
Dragii mei
Au trecut zece ani de cand am plecat “pentru un an in strainatate”. Sunt in continuare plecata – insa acest oras nu o sa-mi dea drumul niciodata. Il iubesc, cu straturile lui multe, cu agitatia continua, cu felul sau de a se reinventa mereu, fara a duce totusi nimic pana la capat. Micul Paris -si in acelasi timp micul Istanbul. Chiar si mica Moscova, in functie de perspectiva.
Bucurestii ma urmaresc peste tot.
Va invit cu drag la o expozitie care povesteste despre Bucuresti in schimbarea vremurilor. La bar se bea vin romanesc.
Aceasta expozitie a fost finantata prin mijloace proprii. Pentru o donatie simbolica se gaseste pe tejgheaua de bar un recipient plin de recunostinta.
Ma bucur de oaspeti!
Plan galerie
Asa a inceput expozitia, in trei incaperi si jumatate, in subsolul unei cladiri din Zürich. 3 incaperi, amenajate dupa locul in care se aduna lumea in perioada respectiva: azi – barul, pe vremuri – salonul, si intre vremuri – holul de bloc.
Intrarea prin fundu’ curtii pe o scara, pe langa garderoba. Prima usa la stanga este barul din “vremea noastra”.
La bar se discuta in trei limbi
De acolo se trece in salonul ce infatiseaza boema dinainte de al doilea razboi mondial. Atunci, ca si acum, exista o mare toleranta pentru stiluri arhitectonice foarte diferite. Edilii vroiau binele orasului – si binele fiecaruia arata altfel. Se construia in toate chipurile si se luau decizii urbanistice clare, dar pentru perioade finite. Fiecare mandat nou aducea cu sine legi noi. Si se traia din plin, cu buzunare pline sau mai putin pline, de parca nu ar mai veni ziua de maine.
Salonul © Irina Vencu
Din expozitie trebuia sa iesi din nou pentru a ajunge in cea de-a treia perioada, cea comunista: un hol de bloc, lung de zece metri, care nu duce nicaieri.
Pentru prima oara in istoria Bucurestilor se va construi dupa linii generale care urmeaza sa transforme consecvent intreg orasul, dandu-i o fata cu totul noua si uniforma. In noile blocuri se aduna lumea pe hol si pe scara blocului, ce devin locuri publice, spatiile de intalnire si comunicare. Acolo se facea si propaganda, cu afise ce arata cum sa locuiesti, cum sa arati si cum sa traiesti corect.
Fotografiile provin din anii ’50, cand constructiile erau noi si aveau inca un oarecare farmec.
Holul de bloc
Pe dreapta, usile apartamentelor, de dupa care se aud diferite culise sonore, Radio Europa Libera, discursurile de la al XIII-lea Congres al Partidului, Telejurnalul laudand productia la hectar, Radio Beromünster informand despre intrarea tancurilor sovietice in Ungaria…
Intre apartamentele 36 si 37, o usa lipseste. Inauntru, spatiul unui apartament parasit, cu mobila gramada in mijloc. Pe doua geamuri se vad demolarile in curs ale anilor ’80, strada Bateriilor si Manastirea Vacaresti. In geamul din capat rasare Casa Poporului, in constructie. Lateral, un geam alb reprezinta viitorul neclar al orasului si al Romaniei in general in acel moment. Resoul cu plita electrica deasupra – si lumanari, mereu la indemana, pentru cazul in care se opreste caldura, apa sau gazele.
Apartamentul parasit
De aici lumea se intoarce la locul preferat de intalnire: barul. Vizitatorii incep dezbateri infocate la un pahar de vin, cautand rezolvari si creand scenarii pentru orasul lor iubit sau pe care au inceput sa-l cunoasca si sa-l indrageasca din aceasta seara.
Articolele detaliate despre cele trei parti ale expozitiei vor urma in curand.