Piata Palatului, ca. 1900
Monumentul national Imparatul Wilhelm, in spate palatul, 1900
Sec. 16 – 1950, Castelul si Palatul
Pe Spreeinsel, insula din centrul Berlinului, s-a dus de-a lungul veacurilor o lupta apriga.
In 1443 principele Frederic al II-lea “Dinte de Fier” construieste un castel, menit sa controleze raspantia cailor comerciale fluviale. In 1465 acestuia i se adauga capela in stil gotic tarziu.
Palatul, ca. 1685, autor necunoscut
In sec. 16, la cererea principelui Joachim al II-lea, castelul medieval este in mare masura demolat si inlocuit de o resedinta impunatoare in stil renascentist. Palatul devine resedinta principala (de iarna) a principilor Marcii Brandenburg, mai tarziu a regilor Prusiei, respectiv a imparatului german.
Vedere aeriana a palatului, ca.1900Dupa Revolutia din Noiembrie 1918, care a transformat Germania din monarhie constitutionala in republica parlamentara democrata, palatul devine muzeu si este preluat cu chirie de diverse societati de cercetare stiintifica.
Schlüterhof, 1920-30
Puternic afectata in al doilea razboi mondial, cladirea a adapostit o vreme diverse expozitii.
Sali ca aceasta erau inca intregi dupa razboi
Postbellum – Paragina si Palatul
In 1950, Walter Ulbricht, secretarul general al comitetului central al partidului socialist SED, decide dinamitarea palatului, deoarece nu existau destule mijloace pentru reconstructia lui – dar mai ales pentru ca reprezinta “un simbol al nobilimii si militarismului prusac”. Dupa demolare (7 septembrie – 30 decembrie 1950), situl ramane teren viran timp de 23 de ani – dar este folosit cu mare succes ca areal pentru marsuri si serbari, ca tribuna pentru discursuri politice – si ca loc de parcare.
Demolarea.1950
Intre 1973 si 1976 pe locul fostului Palat al Berlinului se construieste Palatul Republicii. Deja numele arata schimbarea mentalitatii ce are loc odata cu venirea la putere a noului regim. Arhitect-sef este Heinz Graffunder, devenit apoi 1976-1988 coordonator de proiectare urbana al noilor cartiere de blocuri ale Berlinului, emblematice pentru noul stil socialist, Berlin-Marzahn si Berlin-Hellersdorf.
Palatul Republicii consta din doua volume exterioare masive, unite printr-o piesa centrala, dimensiunile ansamblului, de 180m x 85 m si inaltimea de 32m raportandu-se la constructiile invecinate, Consiliul de Stat (pe diagonala) si, in prelungire, Marstall. Marstall era initial cladirea grajdurilor imperiale, devenita in 1918 sediul unei divizii a Marinei (Volksmarinedivision), preschimbata in 1920 in Biblioteca Orasului, restaurata dupa al doilea razboi mondial sub titlul de “Academia de Arta”, astazi adaposteste Facultatea de Muzica)
Aici o comparatie cu o celebra constructie de la noi: Casa Poporului masoara 275m x 235m, la o inaltime de 84m deasupra solului si adancime 15 m subteran.
Palatul nou in aprilie 1976 © WikipediaPentru protectia ignifuga a structurii de fier s-au folosit ca. 5’000 tone spuma de azbest, echivaland cu 720 t minereu de azbest, aceasta fiind in anii ’60-’70 procedura – standard de protectie impotriva focului. Azbestul, un material cu proprietati termice exceptionale si rezistent la foc pana la 1000°C, fusese utilizat de la 1820 pentru hainele pompierilor si introdus apoi treptat in industrie, ajungand sa fie component in peste 3000 de produse foarte diferite (ciment, acoperisuri, material izolant, pasta de dinti, saci de posta, haine din fibre sintetice, nasturi si diverse materiale electrice, sub forma de eternit). Desi nocivitatea produsului se descoperise de la 1900 si, odata cu folosirea din ce in ce mai intensa, incepand cu anii ’70, rolul direct in aparitia cancerului pulmonar, folosirea azbestului a fost promovata de un lobby puternic, devenind in unele tari norma obligatorie in ignifugarea si izolarea termica a constructiilor. In RFG primul produs pe baza de azbest – spuma – a fost interzis in 1979.
Pe 23 Aprilie 1976 se inaugureaza cu mare pompa Palatul Republicii, care adaposteste Parlamentul RDG si o Casa de Cultura, deschisa poporului.
Serbare la palat in 1976 © Wikimedia CommonsIdeea construirii unei “Case a Poporului” nu era noua, ci aparuse deja in sec. 19 in cadrul miscarii muncitoresti, dand nastere unor constructii de proportii in Belgia, Franta (Centrul Georges Pompidou), Olanda, Suedia (Kulturhuset in Stockholm). Indeosebi in tanara URSS “Casele de Cultura” au devenit simbolul noii puteri de stat. In RFG caminele culturale erau construite mai mult de sindicatele muncitoresti, in RDG insa s-a dezvoltat pentru ele un nou tip de program in arhitectura.
Palatul Republicii avea foyeruri impunatoare, restaurante, o sala mare de spectacole si o sala de bowling, el includea un mic teatru, sali de expozitie, un lactobar (mai exista asa ceva in zilele noastre?), restaurante cu livrari deosebite, o filiala a postei, deschisa si duminica, o discoteca – si in plus – era pavat cu marmora alba importata din Suedia. In Berlinul de est neexistand in acea perioada alte locuri de intrunire si petreceri, palatul era foarte apreciat.
Sala mica adapostea Parlamentul RDG, iar sala mare, de forma unui hexagon simetric, de 67m latime si inalt de 18m, era locul evenimentelor culturale si congreselor. Datorita unor constructii scenice in pardoseala si tavan, dimensiunea salii putea fi modulata intre 170 si 1’000m2, cu locuri asezate de la 1’000 la 4’500 de persoane. Aici aveau loc si congresele de partid.
Postrevolutionem – Indoiala si Dezbateri
Pe 19. Septembrie 1990 cladirea este inchisa din motive de securitate sanitara – azbest! – si pentru ca nu se prevede asanarea ei. Totusi, intre anii 1998 si 2003 azbestul a fost indepartat, lasand deschise ambele optiuni, a consolidarii cat si a demolarii constructiei, acum curatata “la rosu”, pentru 35 de milioane €.
In urma diverselor concursuri de arhitectura pentru o conversie viabila, guvernul german a decis in 2003 demolarea structurii in favoarea construirii unui Forum Humboldt, care sa adaposteasca Muzeul Culturilor Extraeuropene, o biblioteca centrala si colectiile stiintifico-istorice ale Universitatii Humboldt. Fatadele de pe partea opusa raului Spree se vor reconstrui dupa modelul celor baroce ale palatului detonat in 1950. Totusi, avand in vedere costul de 590 milioane € pt. construirea forumului, s-a cerut o folosire temporara a structurii. In primavara lui 2004 aceasta a inceput sub numele de “Palatul Poporului”. Expozitii de arta si piese de teatru si-au gasit locul in structura in care amenajarile interioare fusesera inlocuite de tribune provizorii. In cadrul proiectului “Republica Fatadelor” vizitatorii au putut naviga prin palatul partial inundat ambarcati in barci gonflabile.
Pe 26 Ianuarie 2005 artistul norvegian Lars Ramberg a pus sa fie montate literele “ZWEIFEL”(Indoiala), inalte de 6m, iluminate cu neoane. Cu “Palatul Indoielii”, Ramberg dorea sa incurajeze discutiile legate de viitorul palatului si discursul despre utopiile pierdute, cautarea de noi perspective si identitati. Actiunea a continuat pana in Mai 2005, cand a avut loc un conflict asupra drepturilor de autor intre artist si Directia Monumentelor Istorice, care expusese o fotografie a palatului cu scrisul “Zweifel” deasupra in cadrul unei o expozitii din Dresda “Straturile Timpului – Recunoastere si Conservare – Patrimoniu in Germania”. Expozitia a avut loc intre Iunie – Noiembrie 2005 si trata, printre altele, subiectul demolarii palatului sub aspectul monumentului istoric. Artistul nu fusese informat sau intrebat asupra folosirii operei sale in cadrul unei expozitii.
©2005 Palatul Indoielii
In cadrul expozitiei “Fraktale” se infaptui un spatiu mare si alb in centrul palatului, care deveni simbolul noii utilizari artistice a palatului. Cu proiectele unor renumiti artisti internationali, expozitia „White Cube Berlin“ incerca sa stabileasca controversatului palat, in pofida planurilor de demolare, un nou rol. Procesul construirii expozitiei si desfasurarea ei reprezinta tema filmului documentar “Altlastpalast” – palatul vechii poveri. In Decembrie 2005 se creeaza in Berlin o fundatie pentru pastrarea Palatului Republicii.
Mi-am sustinut diploma in vara lui 2005 la facultatea din Karlsruhe; singura nota de 10 a anului s-a decernat unui coleg, student in semestrul 27(!), pentru o mapa A4 de 5 cm grosime cu desene executate in maniera naiva, “la mana libera”, cu diverse propuneri pentru Fatada Palatului Republicii.
Proteste impotriva demolarii, 2006 – “Si regele cand vine?”
Pe 6 Februarie 2006 s-a inceput cu crearea unei brese intre cele doua corpuri laterale, pe 2. Decembrie 2008 s-au incheiat lucrarile, cu daramarea ultimului turn de scari. Demolarea a fost anevoioasa pentru ca exista riscul periclitarii cladirilor din jur. Etajele subterane au fost pastrate, ele fiind consolidate in sistemul vana si vor fi reutilizate in noua constructie. Pana la terminarea lucrarilor de demolare, subsolul va fi umplut treptat cu 20’000 m3 de nisip umed, aceasta fiind cantitatea necesara incarcarii structurii, pentru a nu fi afectat nivelul raului Spree. Suprafata pe care se afla odata Palatul Republicii va fi inverzita si in 2010 va incepe reconstructia Palatului Berlinului, dupa modelul celui vechi, demolat in 1950, acum sub noul nume de “Humboldt Forum”.
Subsolul vechiului palat rasare in 2006 dintre daramaturi © Wikipedia
Pe arealul din fata cladirii are loc din Octombrie 2008 expozitia deschisa gratuit publicului “Hala Temporara de Arta Berlin”.
La demolarea Palatului Republicii au fost inlaturate in total 78’000 tone material de constructie, din care:
- 56.600 t beton
- 19.300 t otel si fier
- 500 t = 8.200 m² sticla
- 600 t tigle si lemn
- 1.000 t amestecuri bituminoase, material sintetic si izolant
- 200 t material deosebit de periculos, partial continand azbest
Materialul in parte foarte valoros a fost partial vandut si utilizat la inaltarea structurii actualmente celei mai inalte din lume, Burj Dubai. Partial, otelul structurii a fost cumparat de Volkswagen si folosit in constructia blocurilor motor ale lui Golf VI.
un document deosebit: calendarul fotografic al demolarii
aici vedere din satelit a situatiei actuale
Situl palatului, 2009